Noul sistem de achiziţii publice, care va înlocui actualul SEAP devine SICAP

Post by

Noul sistem de achiziţii publice, care va înlocui actualul SEAP (sistem electronic de achiziţii publice), ar putea fi gata până la finalul acestui an, deşi termenul avansat anterior era 30 noiembrie 2016, a anunţat astăzi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP).

Recent a fost lansat spre testare noul sistem electronic de achiziţii publice, şi anume SICAP.

Conform comunicatului: “Ca urmare a proiectului cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională de extindere a S.E.A.P. denumit ”Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor publice (S.I.C.A.P.)” propunem spre testare şi acomodare următoarele module din cadrul noului sistem:

» înregistrare în sistem
» achiziţii directe
» facturare electronică pentru operatorii economici;
» interfața intuitivă și prietenoasă încă de la înregistrarea în sistem;
» criterii avansate de căutare și raportare a informațiilor;
» modul de contracte care permite gestionarea tuturor tipurilor de contracte și a actelor adiționale încheiate;
» filtru pentru fiecare tip de anunț;
» modul de activare automată a plăților pentru servicii oferite operatorilor economici;
» serviciu avansat de notificări automate;
» operare și vizualizare pe terminale mobile;
» integrare cu instituții-cheie în domeniul achizițiilor publice;
» soluție de raportare extinsă pentru instituțiile cu rol de monitorizare, reglementare și control în domeniul achizițiilor publice;
» încărcare multiplă de documente direct la nivelul procedurii de atribuire;
» plan anual de achiziţii publice
» achiziție directă multiplă de la același operator economic;
» import de repere în catalog … etc.
SICAP CONT DEMO
(link extern) Cei interesaţi pot testa noul sistem prin înregistrarea în contul DEMO sau dacă aţi avut cont DEMO pentru SEAP vă puteţi loga cu userul şi parola folosite pentru acesta. Paşii înregistrării nu sunt foarte complicaţi este o procedură similară cu cea de înregistrare în actualul sistem. Menţionez că nu este necesară obţinerea unui certificat digital pentru testare şi nici trimiterea documentaţiei, înregistrarea va avea loc automat.

De asemenea puteţi descărca manualele de utilizare pentru modulele propuse spre testare, le puteţi accesa cu userul şi parola folosite pentru contul activ de S.E.A.P.

Un plus observat de mine este Facturarea electronică, astfel toate participările la licitaţii, poziţiile de catolog vor putea fi plătite online printr-un simplu click ceea ce este un atu.

Menţionez că până la lansarea oficială a noului sistem, procedurile de atribuire se vor desfăşura în continuare pe sistemul actual S.E.A.P. urmând a se anunţa din timp schimbarea de aplicaţie, având în vedere acomodarea utilizatorilor cu noul mediu de lucru.